- Pilda bogatului nemilostiv
- Luca 16:19 „Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.
- Luca 16:20 La uşa lui, zăcea un sărac numit Lazăr, plin de bube.
- Luca 16:21 Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.
- Luca 16:22 Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat.
- Luca 16:23 Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
- Luca 16:24 şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.’