- 1 Ioan 5:5 Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
- 1 Ioan 5:6 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.
- 1 Ioan 5:7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.)
- 1 Ioan 5:8 Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor.
- 1 Ioan 5:9 Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său.
- 1 Ioan 5:10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.
- 1 Ioan 5:11 Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.
- 1 Ioan 5:12 Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.
- 1 Ioan 5:13 V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.