- Apocalipsa 14:1 Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
- Apocalipsa 14:2 Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor.
- Apocalipsa 14:3 Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
- Apocalipsa 14:4 Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri, şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
- Apocalipsa 14:4 Virgini.
- Apocalipsa 14:5 Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
- Apocalipsa 14:6 Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
- Apocalipsa 14:7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
- Apocalipsa 14:8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
- Apocalipsa 14:9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
- Apocalipsa 14:10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
- Apocalipsa 14:11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!
- Apocalipsa 14:12 Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
- Apocalipsa 14:13 Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”