- Răstignirea
- Luca 23:26 Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp, şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.
- Luca 23:27 În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după El.
- Luca 23:28 Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri.
- Luca 23:29 Căci iată, vor veni zile când se va zice: ‘Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat!’
- Luca 23:30 Atunci vor începe să zică munţilor: ‘Cădeţi peste noi!’ şi dealurilor: ‘Acoperiţi-ne!’
- Luca 23:31 Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”
- Luca 23:32 Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâţi împreună cu Isus.
- Luca 23:33 Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.
- Luca 23:34 Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.
- Batjocurile
- Luca 23:35 Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuşi dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
- Luca 23:36 Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet
- Luca 23:37 şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!”
- Luca 23:38 Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împăratul iudeilor.”
- Luca 23:39 Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
- Luca 23:40 Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?
- Luca 23:41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.”
- Luca 23:42 Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!”
- Luca 23:43 Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
- Moartea lui Isus
- Luca 23:44 Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea.
- Luca 23:45 Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
- Luca 23:46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată , în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.
- Luca 23:47 Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!”
- Luca 23:48 Şi tot norodul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept.
- Luca 23:49 Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care-L însoţiseră din Galileea stăteau departe şi se uitau la cele ce se petreceau.
- Îngroparea lui Isus
- Luca 23:50 Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,
- Luca 23:51 care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.
- Luca 23:52 Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus.
- Luca 23:53 L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.
- Luca 23:54 Era Ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului.
- Luca 23:55 Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
- Luca 23:56 s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.