- Evrei 3:1 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
- Evrei 3:2 care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”.
- Evrei 3:3 Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi.
- Evrei 3:4 Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.
- Evrei 3:5 Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu.
- Evrei 3:6 Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.