- Mărturisirea lui Petru
- Marcu 8:27 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
- Marcu 8:28 Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din proroci.”
- Marcu 8:29 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!” I-a răspuns Petru.
- Marcu 8:30 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
- Isus vesteşte patimile şi moartea Sa
- Marcu 8:31 Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învieze.
- Marcu 8:32 Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.
- Marcu 8:33 Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
- Marcu 8:34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
- Marcu 8:35 Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei o va mântui.
- Marcu 8:36 Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
- Marcu 8:37 Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
- Marcu 8:38 Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”