- Intrarea lui Isus în Ierusalim
- Matei 21:1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
- Matei 21:2 şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. În el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
- Matei 21:3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
- Matei 21:4 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
- Matei 21:5 „Spuneţi fiicei Sionului: ‘Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.’”
- Matei 21:6 Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
- Matei 21:7 Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a şezut deasupra.
- Matei 21:8 Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.
- Matei 21:9 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”