- Luarea Ierihonului. Nelegiuirea şi pedepsirea lui Acan
- Iosua 6:1 Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.
- Iosua 6:2 Domnul a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.
- Iosua 6:3 Înconjuraţi cetatea voi, toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile.
- Iosua 6:4 Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe.
- Iosua 6:5 Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci, zidul cetăţii se va prăbuşi şi poporul să se suie fiecare drept înainte.”