- Manase împăratul lui Iuda
- 2 Cronici 33:1 Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.
- 2 Cronici 33:2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
- 2 Cronici 33:3 A zidit iarăşi înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare baalilor, a făcut idoli Astarteei, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
- 2 Cronici 33:4 A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”
- 2 Cronici 33:5 A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.
- 2 Cronici 33:6 Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descântece şi vrăjitorii şi ţinea la el oameni care chemau duhurile şi care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie.
- 2 Cronici 33:7 A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
- 2 Cronici 33:8 Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.”
- 2 Cronici 33:9 Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
- 2 Cronici 33:10 Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
- 2 Cronici 33:11 Atunci, Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.
- 2 Cronici 33:12 Când a fost la strâmtoare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
- 2 Cronici 33:13 I-a făcut rugăciuni, şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim, în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.
- 2 Cronici 33:14 După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea până la Poarta Peştilor şi cu care a înconjurat dealul şi l-a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
- 2 Cronici 33:15 A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteei, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim şi le-a aruncat afară din cetate.
- 2 Cronici 33:16 A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 2 Cronici 33:17 Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
- 2 Cronici 33:18 Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui şi cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.
- 2 Cronici 33:19 Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite înainte de a se smeri sunt scrise în cartea lui Hozai.
- 2 Cronici 33:20 Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
- Amon împăratul lui Iuda
- 2 Cronici 33:21 Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim.
- 2 Cronici 33:22 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit.
- 2 Cronici 33:23 Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.
- 2 Cronici 33:24 Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au omorât în casa lui.
- 2 Cronici 33:25 Dar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia.