- Creştinul izbăvit de Lege
- Romani 7:1 Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?
- Romani 7:2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
- Romani 7:3 Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul.
- Romani 7:4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
- Romani 7:5 Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
- Romani 7:6 Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
- Legea dă cunoştinţa păcatului
- Romani 7:7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
- Romani 7:8 Apoi, păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort.
- Romani 7:9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
- Romani 7:10 Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
- Romani 7:11 Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit şi, prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea.
- Romani 7:12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
- Romani 7:13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.
- Lupta firii pământeşti împotriva Duhului
- Romani 7:14 Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
- Romani 7:15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
- Romani 7:16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
- Romani 7:17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
- Romani 7:18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
- Romani 7:19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
- Romani 7:20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
- Romani 7:21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
- Romani 7:22 Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu,
- Romani 7:23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
- Romani 7:24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…
- Romani 7:25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.