- Ioan 17:11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte , în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.
- Ioan 17:12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
- Ioan 17:13 Dar, acum, Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
- Ioan 17:14 Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.
- Ioan 17:15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.
- Ioan 17:16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
- Ioan 17:17 Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
- Ioan 17:18 Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.
- Ioan 17:19 Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.
- Ioan 17:20 Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
- Ioan 17:21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu , Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
- Ioan 17:22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una –
- Ioan 17:23 Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.
- Ioan 17:24 Tată , vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.