- Trei luni în insula Malta
- Faptele apostolilor 28:1 După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
- Faptele apostolilor 28:2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită, ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.
- Faptele apostolilor 28:3 Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.
- Faptele apostolilor 28:4 Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat, omul acesta este un ucigaş, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
- Faptele apostolilor 28:5 Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.
- Faptele apostolilor 28:6 Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.
- Vindecarea tatălui lui Publius
- Faptele apostolilor 28:7 În împrejurimi erau moşiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă, trei zile.
- Faptele apostolilor 28:8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
- Faptele apostolilor 28:9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi.
- Faptele apostolilor 28:10 Ni s-a dat mare cinste şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.
- Sosirea la Roma
- Faptele apostolilor 28:11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
- Faptele apostolilor 28:12 Am ajuns la Siracusa şi am rămas acolo trei zile.
- Faptele apostolilor 28:13 De acolo, am mers înainte, pe lângă coastă şi am venit la Regio, iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,
- Faptele apostolilor 28:14 unde am dat peste nişte fraţi, care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
- Faptele apostolilor 28:15 Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” şi până la „Cele Trei Cârciumi”, fraţii, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat.
- Faptele apostolilor 28:16 Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaş care-l păzea.
- Pavel propovăduieşte la Roma
- Faptele apostolilor 28:17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai-marii iudeilor şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor.
- Faptele apostolilor 28:18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.
- Faptele apostolilor 28:19 Dar iudeii s-au împotrivit şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.
- Faptele apostolilor 28:20 De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”
- Faptele apostolilor 28:21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
- Faptele apostolilor 28:22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”
- Faptele apostolilor 28:23 I-au hotărât o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă până seara.
- Faptele apostolilor 28:24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
- Faptele apostolilor 28:25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,
- Faptele apostolilor 28:26 când a zis: ‘Du-te la poporul acesta şi zi-i: «Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
- Faptele apostolilor 28:27 Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.»’
- Faptele apostolilor 28:28 Să ştiţi dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor şi o vor asculta.”
- Faptele apostolilor 28:29 Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
- Pavel stă şi propovăduieşte doi ani la Roma
- Faptele apostolilor 28:30 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
- Faptele apostolilor 28:31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.