- O cântare a lui David.
- O rugăciune făcută când era în peşteră
- Psalmii 142:1 Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.
- Psalmii 142:2 Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
- Psalmii 142:3 Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
- Psalmii 142:4 Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
- Psalmii 142:5 Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii.”