- Trimiterea celor unsprezece
- Marcu 16:15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
- Marcu 16:16 Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.
- Marcu 16:17 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,
- Marcu 16:18 vor lua în mână şerpi , dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
- Marcu 16:19 Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
- Marcu 16:20 Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)