- Galateni 6:1 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu.
- Galateni 6:2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
- Galateni 6:3 Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.
- Galateni 6:4 Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;
- Galateni 6:5 căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.
- Galateni 6:6 Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
- Galateni 6:7 Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
- Galateni 6:8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.
- Galateni 6:9 Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
- Galateni 6:10 Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.