- Iacov la Betel
- Geneza 35:1 Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.”
- Geneza 35:2 Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
- Geneza 35:3 ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”
- Geneza 35:4 Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ, sub stejarul de lângă Sihem.
- Geneza 35:5 Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
- Geneza 35:6 Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
- Geneza 35:7 A zidit acolo un altar şi a numit locul acela El-Betel (Dumnezeul Betelului), căci acolo i Se descoperise Dumnezeu când fugea de fratele său.
- Geneza 35:8 Debora, doica Rebecăi, a murit şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei”.
- Geneza 35:9 Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov după întoarcerea lui din Padan-Aram şi l-a binecuvântat.
- Geneza 35:10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov, dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel.
- Geneza 35:11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
- Geneza 35:12 Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
- Geneza 35:13 Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
- Geneza 35:14 Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn.
- Geneza 35:15 Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.
- Moartea Rahelei
- Geneza 35:16 Apoi au plecat din Betel şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea
- Geneza 35:17 şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
- Geneza 35:18 Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei).
- Geneza 35:19 Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
- Geneza 35:20 Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.
- Fiii lui Iacov
- Geneza 35:21 Israel a plecat mai departe şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
- Geneza 35:22 Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
- Geneza 35:23 Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
- Geneza 35:24 Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin.
- Geneza 35:25 Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali.
- Geneza 35:26 Fiii Zilpei, roaba Leei: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.
- Moartea lui Isaac
- Geneza 35:27 Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
- Geneza 35:28 Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani.
- Geneza 35:29 Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.