- Dărâmarea Ierusalimului şi venirea Fiului omului
- Marcu 13:1 Când a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui i-a zis: „Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri!”
- Marcu 13:2 Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
- Marcu 13:3 Apoi a şezut pe Muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat deoparte:
- Marcu 13:4 „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când se vor împlini toate aceste lucruri?”
- Marcu 13:5 Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
- Marcu 13:6 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi.
- Marcu 13:7 Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.
- Marcu 13:8 Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
- Marcu 13:9 Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi de mărturie.
- Marcu 13:10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.
- Marcu 13:11 Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela, căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
- Marcu 13:12 Fratele va da la moarte pe frate-său şi tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
- Marcu 13:13 Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
- Îndemn la veghere
- Marcu 13:14 Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă –, atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.
- Marcu 13:15 Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă, ca să-şi ia ceva din ea.
- Marcu 13:16 Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina.
- Marcu 13:17 Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
- Marcu 13:18 Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.
- Marcu 13:19 Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi şi cum nici nu va mai fi vreodată.
- Marcu 13:20 Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa, dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.
- Marcu 13:21 Dacă vă va zice cineva atunci : ‘Iată, Hristosul este aici’ sau ‘Iată-L acolo’, să nu-l credeţi.
- Marcu 13:22 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
- Marcu 13:23 Păziţi-vă ; iată că vi le-am spus toate dinainte.
- Marcu 13:24 Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,
- Marcu 13:25 stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.
- Marcu 13:26 Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.
- Marcu 13:27 Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.
- Marcu 13:28 Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.
- Marcu 13:29 Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
- Marcu 13:30 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri.
- Marcu 13:31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
- Marcu 13:32 Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
- Marcu 13:33 Luaţi seama , vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.
- Marcu 13:34 Se va întâmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze.
- Marcu 13:35 Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa.
- Marcu 13:36 Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
- Marcu 13:37 Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheaţi!’”