- Sutaşul Corneliu
- Faptele apostolilor 10:1 În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.
- Faptele apostolilor 10:2 Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
- Faptele apostolilor 10:3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”
- Faptele apostolilor 10:4 Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
- Faptele apostolilor 10:5 Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
- Faptele apostolilor 10:6 El găzduieşte la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
- Faptele apostolilor 10:7 Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul,
- Faptele apostolilor 10:8 şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.