- Israel, bătut de filisteni
- 1 Samuel 4:1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor. Au tăbărât lângă Eben-Ezer, şi filistenii tăbărâseră la Afec.
- 1 Samuel 4:2 Filistenii s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel şi lupta a început. Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.
- 1 Samuel 4:3 Poporul s-a întors în tabără şi bătrânii lui Israel au zis: „Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.”
- 1 Samuel 4:4 Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu.
- 1 Samuel 4:5 Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie de s-a cutremurat pământul.
- 1 Samuel 4:6 Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de filisteni şi au zis: „Ce înseamnă strigătele acestea care răsună în tabăra evreilor?” Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.
- 1 Samuel 4:7 Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. „Vai de noi, au zis ei, căci n-a fost aşa ceva până acum!
- 1 Samuel 4:8 Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie.
- 1 Samuel 4:9 Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!”
- 1 Samuel 4:10 Filistenii au început lupta, şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare, şi din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeştri.