- Ahaz împăratul lui Iuda
- 2 Imparati 16:1 În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz*, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
- * 2 Cron 28:1
- 2 Imparati 16:2 Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.
- 2 Imparati 16:3 Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel şi chiar a trecut* pe fiul său prin foc, după urâciunile** neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
- * Lev 18:21 2 Cron 28:3 Ps 106:37 Ps 106:38 ** Deut 12:31
- 2 Imparati 16:4 A adus jertfe şi tămâie pe înălţimi*, pe dealuri şi sub toţi copacii verzi.
- * Deut 12:2 1 Imp 14:23
- 2 Imparati 16:5 Atunci*, Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruiască.
- * Isa 7:1 Isa 7:4
- 2 Imparati 16:6 În acelaşi timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăşi Elatul* sub stăpânirea sirienilor; a izgonit pe evrei din Elat şi sirienii au venit la Elat, unde au locuit până în ziua de azi.
- * 2 Imp 14:22
- 2 Imparati 16:7 Ahaz a trimis soli lui* Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.”
- * 2 Imp 15:29
- 2 Imparati 16:8 Şi Ahaz* a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului şi le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
- * 2 Imp 12:18 2 Cron 28:21
- 2 Imparati 16:9 Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a* luat, a dus pe locuitori în robie la Chir şi a omorât pe Reţin.
- * Amos 1:5
- 2 Imparati 16:10 Împăratul Ahaz s-a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzând altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut.
- 2 Imparati 16:11 Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimis din Damasc de împăratul Ahaz şi preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.
- 2 Imparati 16:12 La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s-a apropiat* de el şi s-a suit pe el.
- * 2 Cron 26:16 2 Cron 26:19
- 2 Imparati 16:13 A ars pe el arderea-de-tot şi darul de mâncare, a vărsat jertfele de băutură şi a stropit pe altar sângele jertfelor de mulţumire.
- 2 Imparati 16:14 A îndepărtat dinaintea casei altarul* de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l-a pus lângă noul altar, spre miazănoapte.
- * 2 Cron 4:1
- 2 Imparati 16:15 Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să arzi pe altarul cel mare arderea-de-tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea-de-tot* a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile-de-tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor-de-tot şi tot sângele jertfelor; cât despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.”
- * Exod 29:39-41
- 2 Imparati 16:16 Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.
- 2 Imparati 16:17 Şi împăratul* Ahaz a sfărâmat tăbliile** de la temelie şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea† de pe boii de aramă care erau sub ea şi a pus-o pe o pardoseală de piatră.
- * 2 Cron 28:24 ** 1 Imp 7:27 1 Imp 7:28 † 1 Imp 7:23 1 Imp 7:25
- 2 Imparati 16:18 De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.
- 2 Imparati 16:19 Celelalte fapte ale lui Ahaz şi tot ce a făcut el nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
- 2 Imparati 16:20 Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat* cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ezechia.
- * 2 Cron 28:27