- Biruinţele lui David
- 1 Cronici 18:1 După aceea, David a bătut* pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor Gatul şi satele lui.
- * 2 Sam 8:1
- 1 Cronici 18:2 A bătut pe moabiţi, şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
- 1 Cronici 18:3 David a bătut pe Hadarezer, împăratul Ţobei, spre Hamat, când s-a dus să-şi aşeze stăpânirea peste râul Eufrat.
- 1 Cronici 18:4 David i-a luat o mie de care, şapte mii* de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi; a tăiat vinele tuturor cailor de trăsuri şi n-a păstrat decât o sută de care.
- * 2 Sam 8:4
- 1 Cronici 18:5 Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadarezer, împăratul Ţobei, şi David a bătut douăzeci şi două de mii de sirieni.
- 1 Cronici 18:6 David a pus o strajă de oşti în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit bir.Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
- 1 Cronici 18:7 Şi David a luat scuturile de aur pe care le aveau slujitorii lui Hadarezer şi le-a adus la Ierusalim.
- 1 Cronici 18:8 David a mai luat multă aramă din Tibhat şi din Cun, cetăţile lui Hadarezer. Solomon a făcut* din ea marea de aramă, stâlpii şi uneltele de aramă.
- * 1 Imp 7:15 1 Imp 7:23 2 Cron 4:12 2 Cron 4:15 2 Cron 4:16
- 1 Cronici 18:9 Tohu, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadarezer, împăratul Ţobei,
- 1 Cronici 18:10 şi a trimis pe fiul său Hadoram la împăratul David să-i ureze de bine şi să-l laude că a luptat împotriva lui Hadarezer şi l-a bătut. Căci Tohu era în război cu Hadarezer. A trimis, de asemenea, tot felul de vase de aur, de argint şi de aramă.
- 1 Cronici 18:11 Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul şi aurul pe care-l luase de la toate popoarele, de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni şi de la Amalec.
- 1 Cronici 18:12 Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut în Valea Sării optsprezece mii* de edomiţi.
- * 2 Sam 8:13
- 1 Cronici 18:13 A pus* oşti de strajă în Edom şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
- * 2 Sam 8:14
- Înalţii slujbaşi ai lui David
- 1 Cronici 18:14 David a domnit peste tot Israelul şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul său.
- 1 Cronici 18:15 Ioab, fiul Ţeruiei, era mai-mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor;
- 1 Cronici 18:16 Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Abimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Şavşa era logofăt;
- 1 Cronici 18:17 Benaia*, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor şi fiii lui David erau cei dintâi pe lângă împărat.
- * 2 Sam 8:18