- Ezechiel 22:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 22:2 „Şi tu, fiul omului, vrei* să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă** de sânge? Pune-i înainte toate urâciunile ei!
- * Ezec 20:4 Ezec 23:36 ** Ezec 24:6 Ezec 24:9 Naum 3:1
- Ezechiel 22:3 Spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Cetate care verşi sânge în mijlocul tău, ca să-ţi vină ziua, şi care-ţi faci idoli ca să te spurci!
- Ezechiel 22:4 Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat* şi te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ţi-ai apropiat astfel zilele şi ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea** te fac de ocară printre neamuri şi de batjocură printre toate ţările.
- * 2 Imp 21:16 ** Deut 28:37 1 Imp 9:7 Ezec 5:14 Dan 9:16
- Ezechiel 22:5 Cei de aproape şi cei de departe îşi vor bate joc de tine, căci eşti vestită ca spurcată şi plină de tulburări!
- Ezechiel 22:6 Iată că, în tine, toţi voievozii* lui Israel îşi întrebuinţează puterea ca să verse sânge.
- * Isa 1:23 Mica 3:1-3 Tef 3:3
- Ezechiel 22:7 În tine, tatăl şi mama sunt* dispreţuiţi, străinul** este chinuit, orfanul şi văduva sunt asupriţi.
- * Deut 27:16 ** Exod 22:21 Exod 22:22
- Ezechiel 22:8 Tu Îmi nesocoteşti* locaşurile Mele cele sfinte, Îmi spurci** Sabatele.
- * Ezec 22:26 ** Lev 19:30 Ezec 23:38
- Ezechiel 22:9 În tine sunt bârfitori*, ca să verse sânge; în tine** se mănâncă jertfe idoleşti pe munţi; în mijlocul tău se fac desfrânări.
- * Exod 23:1 Lev 19:16 ** Ezec 18:6 Ezec 18:11
- Ezechiel 22:10 În mijlocul tău se descoperă* goliciunea tatălui; în mijlocul tău este silită femeia în timpul** necurăţiei ei!
- * Lev 18:7 Lev 18:8 Lev 20:11 1 Cor 5:1 ** Lev 18:19 Lev 20:18 Ezec 18:6
- Ezechiel 22:11 În mijlocul tău fiecare se dedă la urâciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sânge* cu noră-sa, fiecare necinsteşte** pe soră-sa, fiica tatălui său.
- * Lev 18:20 Lev 20:10 Deut 22:22 Ier 5:8 Ezec 18:11 ** Lev 18:15 Lev 20:12 Lev 18:9 Lev 20:17
- Ezechiel 22:12 În tine se iau* daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă** şi camătă, jefuieşti cu sila pe aproapele tău şi pe Mine Mㆠuiţi», zice Domnul Dumnezeu.
- * Exod 23:8 Deut 16:19 Deut 27:25 ** Exod 22:25 Lev 25:36 Deut 23:19 Ezec 18:13 † Deut 32:18 Ier 3:21 Ezec 23:35
- Ezechiel 22:13 «De aceea, iată că bat din mâini* din pricina lăcomiei pe care ai avut-o şi din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău.
- * Ezec 21:17
- Ezechiel 22:14 Îţi va suferi inima* şi îţi vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul**, am vorbit şi voi şi lucra.
- * Ezec 21:7 ** Ezec 17:24
- Ezechiel 22:15 Te voi risipi* printre neamuri, te voi răspândi în felurite ţări şi îţi voi nimici** cu desăvârşire necurăţia din mijlocul tău.
- * Deut 4:27 Deut 28:25 Deut 28:64 Ezec 12:14 Ezec 12:15 ** Ezec 23:27 Ezec 23:48
- Ezechiel 22:16 Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor şi vei şti* că Eu sunt Domnul.»’”
- * Ps 9:16 Ezec 6:7
- Ezechiel 22:17 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 22:18 „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns* pentru Mine ca nişte zgură; toţi sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns nişte zgură de argint.
- * Isa 1:22 Ier 6:28 Ps 119:119
- Ezechiel 22:19 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Pentru că toţi aţi ajuns nişte zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului.
- Ezechiel 22:20 Cum se strâng argintul, arama, fierul, plumbul şi cositorul în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strânge şi Eu în mânia şi urgia Mea; vă voi pune acolo şi vă voi topi.
- Ezechiel 22:21 Da, vă voi strânge şi voi sufla* peste voi cu focul mâniei Mele şi vă veţi topi în el.
- * Ezec 21:31
- Ezechiel 22:22 Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu, Domnul, Mi-am vărsat* mânia peste voi.’”
- * Ezec 20:8 Ezec 20:33 Ezec 22:31
- Ezechiel 22:23 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 22:24 „Fiul omului, spune Ierusalimului: ‘Eşti o ţară necurăţită şi neudată de ploaie în ziua mâniei.’
- Ezechiel 22:25 Mai-marii lui uneltesc* în mijlocul lui ca să înghită** sufletele, ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna† pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.
- * Osea 6:9 ** Mat 23:14 † Mica 3:11 Tef 3:3 Tef 3:4
- Ezechiel 22:26 Preoţii* lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc** lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire† între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele şi sunt pângărit în mijlocul lor.
- * Mal 2:8 ** Lev 22:2 1 Sam 2:29 † Lev 10:10 Ier 15:19 Ezec 44:23
- Ezechiel 22:27 Căpeteniile* lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada; varsă sânge, pierd sufletele numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.
- * Isa 1:23 Ezec 22:6 Mica 3:2 Mica 3:3 Mica 3:9-11 Tef 3:3
- Ezechiel 22:28 Prorocii* lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii** înşelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!’ Şi Domnul nu le-a vorbit!
- * Ezec 13:10 ** Ezec 13:6 Ezec 13:7 Ezec 21:29
- Ezechiel 22:29 Poporul* din ţară se dedă la silnicie, fură, asupreşte** pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăţi!
- * Ier 5:26-28 Ezec 18:12 ** Exod 22:21 Exod 23:9 Lev 19:33 Ezec 22:7
- Ezechiel 22:30 Caut* printre ei un om care să înalţe** un zid şi să stea în mijlocul spărturii† înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!
- * Ier 5:1 ** Ezec 13:5 † Ps 106:23
- Ezechiel 22:31 Îmi voi vărsa urgia* peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele şi le voi întoarce faptele** asupra capului lor”, zice Domnul Dumnezeu.
- * Ezec 22:22 ** Ezec 9:10 Ezec 11:21 Ezec 16:43